Cascada Urlătoarelor din masivul Ciucaş e un spectacol al naturii
În inima munţilor Ciucaş, apele unei cascade parcă se tânguie, chemându-şi admiratori cărora să li se arate în toată splendoarea. Din pântecul masivului, şuvoaiele de ape se prăvălesc zgomotos în rotocoale când mici, când mari, dar mereu cu acelaşi sunet cadenţat. E un spectacol acvatic de o sălbăticie rară! Fenomen al naturii straniu şi impresionant, cascada Urlătoarelor îşi aşteaptă vizitatorii în apropierea localităţii Vama Buzăului, din judeţul Braşov.
Nu e la fel de cunoscută precum cascada Urlătoarea din munţii Bucegi, dar este cel puţin la fel de spectaculoasă. Ca să ajungi la cascada Urlătoarelor din masivul Ciucaş trebuie să treci prin vamă. Aflată la 50 de km de Braşov, Vama Buzăului nu este asaltată de turişti, dar cei care ajung aici, n-ar mai pleca.Cascada Urlătoarelor este la mai puţin de doi km de Vama Buzăului. Indicaţii primeşti de la localnicii din zonă. Nimeni nu îţi vorbeşte însă despre motivul pentru care caderea de apa a fost numită aşa straniu. Trebuie să descoperi singur...
Drumul forestier se îngustează treptat. Nu e tocmai uşor de traversat cu maşina, dar nici prea dificil. Pentru noi e un moment de bucurie că înaintăm cu viteză mică pentru că putem să ne clătim ochii în voie cu splendorile naturii.
Priveliştea îţi taie răsuflarea. O înşiruire de cascade de apă, unite într-o perdea străvezie ce cade tumultos printre stânci, peste calcarele din munte. Privind-o, îţi dai imediat şi explicaţia pentru ciudatul nume care deja nu ţi se pare aşa straniu. În căderea lor, apele cascadei aproape că urlă, te cheamă către ele. Începem şi noi să urcăm versantul plin de apa.
Acest articol a fost copiat dupa www.Intorsura.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu