Tabla Butii - ruine de cetate (fost punct de vama si trecatoare peste Muntii Buzaului) si Cimitirul Eroilor din 1914
Tabla Buţii – mărturie a zbuciumatei istorii româneşti şi a sud-estului european
Tabla Buţii este „pas” – trecătoare montană la înălţimea de 1340 m, în Carpaţii de Curbură. Prin această arteră se făcea legătura dintotdeauna între sudul Carpaţiilor spre Muntenia şi cotul interior al curburii Carpaţiilor la nord – vest prin Ţara Bârsei cu Transilvania.
Această cale este uşor accesibilă datorită reliefului – nu prea accidentat fiind cea mai scurtă cale între Transilvania spre Occident şi gurile Dunării la Marea Neagră spre Levant.
Punctul Tabla Buţii este vârful, culmea dintre Valea Teleajenului ce urcă dinspre Muntenia şi obârşia Buzăului în Masivul Ciucaş spre Transilvania.
Numele trecătorii Tabla Buţii este dat de la „tablele”ştanţate – aplicate în trecut pe butoaiele cu marfă cand se făcea vama, deoarece era graniţă dintre Ţara Românească şi Transilvania, aici a funcţionat şi un punct vamal , de la formarea statelor feudale româneşti.
Caravanele comerciale treceau chiar prin incinta cetăţii care este atestată în documentele medievale încă din sec al XIII – lea. Cetatea este menţionată în documentele transilvane şi cele maghiare sub numele de CRUCEBERG , iar în cele ale Ţării Româneşti sub numele de Cetatea Buzăului sau Tabla Buţii, în vorbirea localnicilor.
Uşoara penetrare a zonei a făcut să fie frecvent călcată de oştiri duşmane în ambele sensuri, mai frecvent spre Transilvania dinspre sudul Carpaţiilor. Sunt cunoscute năvălirile tătarilor şi turcilor prin acest loc până în timpurile moderne.
Toponimia locului ilustrează tăvălucul istoriei ca o memorabilă cronică, ce dovedeşte că locurile sunt legate de anume situaţii: Pasul tătarilor, Muntele Tătaru Mare şi Tătaru Mic, Drumul Nemţesc, Casele Neamţului, Râul Cetăţii, vârful lui Crai, etc.
Primii năvălitori menţionaţi de istorie sunt cumanii şi tătarii care probabil au distrus cetatea de piatră din Tabla Buţii şi, care apoi din ordinul regelui maghiar ar fi fost reconstruită de cavalerii teutoni între 1211-1225 când se pare ca au fost în Ţara Bârsei, dar care apoi a suferit alte distrugeri şi ruinări.
Puternicele năvăliri ale tătarilor din anii 1241, 1285, 1343 şi altele până în anul 1658 spre Transilvania prin Pasul Buzăului, au produs mari stricăciuni cetaţii şi au lasat trecătoarea „Ca o poartă deschisă sper Ţara Bârsei”, după cum precizează istoricul Emil Micu în lucarea sa „ Depresiunea Întorsurii Buzăului”.
Apoi frecvent trecătoarea este călcată de oştile turceşti la 1421,1432, 1438, 1508, ultima fiind în anul 1828, când trec prin pasul Buzăului să prade Transilvania, dar sunt respinşi de localnici în Ţara Bârsei .
Pasul Buzăului a fost trecut şi de oştiri neduşmane, nu în scopuri prădalnice spre Transilvania şi spre Ţara Românească, astfel la 1542 domnul Moldovei Petru Rareş trece prin Tabla Buţii la cetăţiile lui din Transilvania.
La 1599, domnul muntean Mihai Viteazul pleacă din Târgovişte şi pe valea Teleajenului urcă la Tabla Buţii şi coboară în Vama Buzăului, unde se odihneşte în data de 17-18 oct .1599 pe paşunile prietenului său Ioan Beldy” nobil maghiar” din Budila (T.Bârsei), în apropiere de graniţă, conform lucrării lui Pavel Binder „ Contribuţii la localizarea Cruceburgului” (….pag.131).
În sec al XVII –lea trecătoarea este adesea călcată de oştile T.Româneşti şi cele transilvane şi chiar devine teatru de operaţiuni militare : 1655,1688.
Prin Tabla Buţii a trecut şi o parte a oştirii turceşti în drum spre Wiena la sediul din anul 1683.
În anul 1689, generalul austriac Heissler dă ordin să se reconstruiască cetatea Tabla Buţii care fusese distrudă de armatele adversarului său Tokoly, rebel nobil maghiar, în trecerea lui pe acolo.
Prin înglobarea Transilvaniei la sf.sec. al XVIII – lea în Imperiul Austriac , cetatea Tabla Buţii trebuia să fie un bastion de apărare.
La 1700, noii stăpâni ai Transilvaniei, Imperiul Habsburgic, coboară Oficiul Vamal la intrarea în localitatea cea mai apropiată de graniţă la Vama Buzăului, Tabla Buţii rămânând doar frontieră, cu un pichet de grăniceri.
După anul 1784, trecătoarea îşi pierde din importanţa militară şi economică, datorită deschiderii căii din pasul Bratocea – Săcele, iar la 1839 se deschide artera pe valea Buzăului pe la Siriu şi se mută şi oficiul vamal de la Vama Buzăului la Siriu, în aval pe râul Buzău.
În ciuda graniţelor şi a divergenţelor politice şi militare dintre ţări, aceste plaiuri au întreţinut legături umane, neduşmănoase între locuitorii ambelor laturi carpatice indiferent de naţiune. Ex.Mihai Viteazul Domn român, era prieten cu nobilul maghiar Beldy din Transilvania.
Istoricul maghiar Szekely Oklevelltar şi cronicarul Janoş din Haghig, relatează că pe aceste plaiuri folosite de pastorii români din vechime, se făcea comerţ ilegal, în special cu turme de vite de către secuii din Scaunele Secuieşti , ocolind oficiul vamal din Tabla Buţii. Acest comerţ de contrabandă, făcut pe cărări cunoscute doar de localnici, nu se putea face fără sprijinul localnicilor români. Deci, diferenţele de naţionalitate nu contau.În această zonă nu s-au înregistrat conflicte etnice, deşi în vecinătatea Văii Buzăului erau sate mixte, locuite de români împreună cu unguri, secui şi saşi în Ţara Bârsei din sec al XII – XIII, iar graniţele existau doar pe hărţi şi în cancelariile regale.
Remarcăm că românii din Buzău Ardelean, cum era numită zona din interiorul arcului Carpatic (în graniţele Transilvaniei), au avut o atitudine cooperantă cu vecinii lor neromâni de aceeaşi condiţie socială, nu şi cu stăpânirea maghiară, nobili unguri în exclusivitate cărora le erau supuşi, cu care au avut relaţii antagonice.
Rezistenţa românească şi contradicţiile sociale şi naţional- politice se acutizează la începutul sec al XX – lea datorită politicii dusă de Budapesta în timpul dualismului austro-ungar de maghiarizare forţată a românilor din Ţara Bârsei.
Romanii buzăieni nu rămân pasivi faţă de mişcarea naţională de eliberare a Transilvaniei şi unirea cu patria română, încurajaţi fiind desigur de vecinătatea României.
Liderii lor, preoţii şi învăţătorii coordonează diferite activităţi naţionale legale, sau subversive. Astfel, David Coman şi Ioan Modroiu, preoţi şi învăţători la vama Buzăului aproape de graniţa din Tabla Buţii, intră-n reţeaua de spionaj a celor 16 intelectuali români din Ţara Bârsei şi, în anul 1915 trimit rapoarte despre întăriturile de la graniţă şi despre efectivele trupelor naghiare deşi cunoşteau riscurile. Descoperită reţeaua de autorităţile maghiare, face ca toţi să fie arestaţi şi deci şi cei 2 : David Coman şi Ioan Modroiu din Vama Buzăului, condamnaţi la spânzurătoare pentru trădare , doar prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar în timpul războiului i-a salvat şi a eliberat armata română din temniţele maghiare.
Deşi spiritul românesc de eliberare de sub stăpânirea străină, era viu faţă de cei câţiva maghiari şi austrieci stabiliţi în zona dintre vameşi şi grăniceri) ca Bordaş, Horvath, Iager, Zerbeş, Rotbecher , localnicii nu au avut o atitudine ostilă, au convieţuit cu ei în armonie, toţi s-au căsătorit cu femei localnice şi s-au integrat firesc în comunitatea locală.
Intarea României în război în anul 1916, va face ca pe fosta zonă de graniţă din apropiere să se desfăşoare ostilităţi.
Atacul armatei române, dat pe valea Buzăului la Siriu, între Regimentul 8 infanterie Buzău şi batalionul 83 Landwer întreg făcut prizonier.
Lupte înverşunate s-au dus şi la Tabla Buţii în august 1916 şi între armata română şi armata germană. După pierderi grele de ambele părţi, armata germană este respinsă, alungată până la intarea în Vama Buzăului la Strâmbu, unde românii obţin o nouă victorie decisivă şi-n următoarele zile alungă armata germană până la Braşov.
Cimitirul din Tabla Buţii
În urma ostilităţiilor românii adună morţii din ambele tabere şi îi îngroapă pe locul bătăliei, pe fosta graniţă, acolo unde s-au jertfit.
Se va face un cimitir al ostaşilor căzuţi eroic în Tabla Buţii, aproape de ruinele cetăţii.
În acest cimitir sunt aşezaţi la odihnă veşnică în pace atât ostaşii români cât şi duşmanii lor. După ce s-au omorât din ordinele păgâne ale potentaţiilor vremii, dorm alături ca nişte creştini adevăraţi, eliberaţi de patimi şi uri.
Cei 166 de eroi români, morţi de gloanţele duşmanilor, ca şi duşmanii morţi au devenit doar morţi fără cetăţenie, naţionalitate, mânaţi de scopuri meschine, sunt cu toţii eroii, de aceea au meritat acelaşi cimitir, unicat, în istorie.
Un merit deosebit în această acţiune l-a avut un mare român, un adevărat slujitor al credinţei creştine preotul Vasilescu din Slon, care umbla cu căruţa pe munte aduna morţii şi-i îngropa creştineşte cu slujbă religioasă, indiferent din ce tabără erau. Preotul Vasilescu a dovedit bunul simţ şi respectul faţă de creaţia divină fără discriminare, fără religie şi naţie.
După terminarea războiului la Tabla Buţii , eroii au parte de preţuirea meritată a supravieţuitorilor şi se amenajează cimitirul îngrădit şi îngrijit de satele vecine. De comun acord organele civile şi militarea au stabilit ca zi de comemorare a jertfei acestor eroi ziua de 6 aug.- Schimbarea la faţă, când localnicii ţin sărbătoare şi se pot urca la Tabla Buţii pe munte pentru pomenirea morţilor, căci la 15/16 august când aceştia au căzut la datorie, ei sunt comemoraţi în localităţile lor, căci în toate comunele submontane sunt monumente ale eroilor locali, căzuţi la datorie în marele război al întregirii.
S-a statornicit o tradiţie de mare trăire patriotică de evocare a faptelor eroice cu ceremonial religios şi militar, la care participă mulţimea de pe ambele laturi ale fostei graniţe.
Această tradiţie lăudabilă s-a ţinut până când a fost interzisă de comunism după 1948. Cimitirul nu a mai fost îngrijit decât sporadic şi în ascuns, căpătând aspectul de uitat şi părăsit pentru o vreme.
Pentru sacrificiul celor de sub glie, localnicii au întreţinut viu focul recunoştinţei şi Cultul Eroilor neamului, încât începând din anul 1985, Primăria comunei CERAŞU ( pe al cărei teritoriu se află cimitirul ), până prin anul 1988 a iniţiat acţiuni pentru refacerea şi îngrijirea cimitirului. S-au rescris crucile şi firidele de marmură de la intrare cu numele celor 166 de eroi, s-a refăcut gardul împrejmuitor şi s-a ridicat la intrare o troiţă. Acestea s-au făcut sub oblăduirea unui om minunat primarul de atunci al Comunei – OGREZEANU ION.
După anul 1990 s-au reluat şi festivităţile de la 6 august cu ceremonial militar, religios şi civil.
Acţiunea este continuată până în prezent. În anul 200, s-a ridicat şi un monument – OBELISC în cimitir, cu numele eroilor căzuţi la datorie.
Festivităţile de la 6 august organizate de Comuna Ceraşu, sunt deosebit de apreciate în zonă, prin amploarea lor şi preţuirea pe care o arată organele civile, militare şi religioase. Pe plaiurile de la Tabla Buţii, se adună mulţime de norod chiar cu o zi înainte stau în corturi şi sub cerul liber, însufleţiţi de o puternică trăire de recunoşţinţă şi mândrie pentru a participa la festivităţi.
Un merit deosebit în aceste acţiuni comemorative ca şi îngrijirea cimitirului, ridicarea monumentului în ultimii ani îl are actualul Primar al Comunei Ceraşu – D-nul Duca Dumitru, un mare român..
Vecinătatea ruinelor cetăţii medievale cu cimitirul eroilor pe aceste plaiuri mioritice nu poate decât să creeze emoţii şi sentimente patriotice trainice, încrezătoare în pacea şi armonia dintre om şi natură şi dintre om şi om, fără graniţe şi îngrădiri naţionale.
Faptele fără pereche în Europa ale românilor ce fără discriminare respectă şi cinstesc morţii în acelaşi cimitir, vorbesc despre istoria lor, trecută de secole când au convieţuit fără conflicte naţionale cu vecinii lor neromânii.
Răsplata istoriei nu a întârziat să apară, deoarece în anul 1918 când autorităţile statului maghiar s-au prăbuşit în toate localităţile din Ţara Bârsei s-au constituit Gărzi Naţionale româneşti pentru a asigura paza şi ordinea. În localitatea vecină cu Buzău Ardelean – Teliu, ungurii au intrat alături de români în Garda Naţională, deci sprijină organele româneşti în realizarea unirii cu România şi nu se tem de venirea unui stat românesc în locul celui austro-ungar.
Convieţuirea de secole între românii şi ungurii din Teliu, este paşnică şi le-a dat ungurilor garanţia şi curajul ca să sprijine acţiunile românilor de constituire a organelor de stat româneşti.
Românii din această zonă de-a lungul veacurilor s-au jertfit ca vrednici păzitori ai trecerii spre Apusul Europei a multor seminţii de agresori ce ţinteau să ajungă în apusul continentului.
Aceşti păstori carpatini au fost paznicii sacrificaţi de istorie la porţile Europei oprind pe toţi nepoftiţii îndestulându-i cu munca lor şi oprindu-i aici cu jertfa lor.
Am prezentat o pagină de istorie cu note specifice istoriei poporului român, care se dovedeşte a fi european prin acţiunile lui încă din mileniul trecut.
Sub „raza soarelui” a stat alături cu foştii duşmani vi sau morţi/Au convieţuit alături ca „ popor lângă popor” cu toate neamurile paşnic, împlinind destinul lor comun european.
Tabla Buţii este „pas” – trecătoare montană la înălţimea de 1340 m, în Carpaţii de Curbură. Prin această arteră se făcea legătura dintotdeauna între sudul Carpaţiilor spre Muntenia şi cotul interior al curburii Carpaţiilor la nord – vest prin Ţara Bârsei cu Transilvania.
Această cale este uşor accesibilă datorită reliefului – nu prea accidentat fiind cea mai scurtă cale între Transilvania spre Occident şi gurile Dunării la Marea Neagră spre Levant.
Punctul Tabla Buţii este vârful, culmea dintre Valea Teleajenului ce urcă dinspre Muntenia şi obârşia Buzăului în Masivul Ciucaş spre Transilvania.
Numele trecătorii Tabla Buţii este dat de la „tablele”ştanţate – aplicate în trecut pe butoaiele cu marfă cand se făcea vama, deoarece era graniţă dintre Ţara Românească şi Transilvania, aici a funcţionat şi un punct vamal , de la formarea statelor feudale româneşti.
Caravanele comerciale treceau chiar prin incinta cetăţii care este atestată în documentele medievale încă din sec al XIII – lea. Cetatea este menţionată în documentele transilvane şi cele maghiare sub numele de CRUCEBERG , iar în cele ale Ţării Româneşti sub numele de Cetatea Buzăului sau Tabla Buţii, în vorbirea localnicilor.
Uşoara penetrare a zonei a făcut să fie frecvent călcată de oştiri duşmane în ambele sensuri, mai frecvent spre Transilvania dinspre sudul Carpaţiilor. Sunt cunoscute năvălirile tătarilor şi turcilor prin acest loc până în timpurile moderne.
Toponimia locului ilustrează tăvălucul istoriei ca o memorabilă cronică, ce dovedeşte că locurile sunt legate de anume situaţii: Pasul tătarilor, Muntele Tătaru Mare şi Tătaru Mic, Drumul Nemţesc, Casele Neamţului, Râul Cetăţii, vârful lui Crai, etc.
Primii năvălitori menţionaţi de istorie sunt cumanii şi tătarii care probabil au distrus cetatea de piatră din Tabla Buţii şi, care apoi din ordinul regelui maghiar ar fi fost reconstruită de cavalerii teutoni între 1211-1225 când se pare ca au fost în Ţara Bârsei, dar care apoi a suferit alte distrugeri şi ruinări.
Puternicele năvăliri ale tătarilor din anii 1241, 1285, 1343 şi altele până în anul 1658 spre Transilvania prin Pasul Buzăului, au produs mari stricăciuni cetaţii şi au lasat trecătoarea „Ca o poartă deschisă sper Ţara Bârsei”, după cum precizează istoricul Emil Micu în lucarea sa „ Depresiunea Întorsurii Buzăului”.
Apoi frecvent trecătoarea este călcată de oştile turceşti la 1421,1432, 1438, 1508, ultima fiind în anul 1828, când trec prin pasul Buzăului să prade Transilvania, dar sunt respinşi de localnici în Ţara Bârsei .
Pasul Buzăului a fost trecut şi de oştiri neduşmane, nu în scopuri prădalnice spre Transilvania şi spre Ţara Românească, astfel la 1542 domnul Moldovei Petru Rareş trece prin Tabla Buţii la cetăţiile lui din Transilvania.
La 1599, domnul muntean Mihai Viteazul pleacă din Târgovişte şi pe valea Teleajenului urcă la Tabla Buţii şi coboară în Vama Buzăului, unde se odihneşte în data de 17-18 oct .1599 pe paşunile prietenului său Ioan Beldy” nobil maghiar” din Budila (T.Bârsei), în apropiere de graniţă, conform lucrării lui Pavel Binder „ Contribuţii la localizarea Cruceburgului” (….pag.131).
În sec al XVII –lea trecătoarea este adesea călcată de oştile T.Româneşti şi cele transilvane şi chiar devine teatru de operaţiuni militare : 1655,1688.
Prin Tabla Buţii a trecut şi o parte a oştirii turceşti în drum spre Wiena la sediul din anul 1683.
În anul 1689, generalul austriac Heissler dă ordin să se reconstruiască cetatea Tabla Buţii care fusese distrudă de armatele adversarului său Tokoly, rebel nobil maghiar, în trecerea lui pe acolo.
Prin înglobarea Transilvaniei la sf.sec. al XVIII – lea în Imperiul Austriac , cetatea Tabla Buţii trebuia să fie un bastion de apărare.
La 1700, noii stăpâni ai Transilvaniei, Imperiul Habsburgic, coboară Oficiul Vamal la intrarea în localitatea cea mai apropiată de graniţă la Vama Buzăului, Tabla Buţii rămânând doar frontieră, cu un pichet de grăniceri.
După anul 1784, trecătoarea îşi pierde din importanţa militară şi economică, datorită deschiderii căii din pasul Bratocea – Săcele, iar la 1839 se deschide artera pe valea Buzăului pe la Siriu şi se mută şi oficiul vamal de la Vama Buzăului la Siriu, în aval pe râul Buzău.
În ciuda graniţelor şi a divergenţelor politice şi militare dintre ţări, aceste plaiuri au întreţinut legături umane, neduşmănoase între locuitorii ambelor laturi carpatice indiferent de naţiune. Ex.Mihai Viteazul Domn român, era prieten cu nobilul maghiar Beldy din Transilvania.
Istoricul maghiar Szekely Oklevelltar şi cronicarul Janoş din Haghig, relatează că pe aceste plaiuri folosite de pastorii români din vechime, se făcea comerţ ilegal, în special cu turme de vite de către secuii din Scaunele Secuieşti , ocolind oficiul vamal din Tabla Buţii. Acest comerţ de contrabandă, făcut pe cărări cunoscute doar de localnici, nu se putea face fără sprijinul localnicilor români. Deci, diferenţele de naţionalitate nu contau.În această zonă nu s-au înregistrat conflicte etnice, deşi în vecinătatea Văii Buzăului erau sate mixte, locuite de români împreună cu unguri, secui şi saşi în Ţara Bârsei din sec al XII – XIII, iar graniţele existau doar pe hărţi şi în cancelariile regale.
Remarcăm că românii din Buzău Ardelean, cum era numită zona din interiorul arcului Carpatic (în graniţele Transilvaniei), au avut o atitudine cooperantă cu vecinii lor neromâni de aceeaşi condiţie socială, nu şi cu stăpânirea maghiară, nobili unguri în exclusivitate cărora le erau supuşi, cu care au avut relaţii antagonice.
Rezistenţa românească şi contradicţiile sociale şi naţional- politice se acutizează la începutul sec al XX – lea datorită politicii dusă de Budapesta în timpul dualismului austro-ungar de maghiarizare forţată a românilor din Ţara Bârsei.
Romanii buzăieni nu rămân pasivi faţă de mişcarea naţională de eliberare a Transilvaniei şi unirea cu patria română, încurajaţi fiind desigur de vecinătatea României.
Liderii lor, preoţii şi învăţătorii coordonează diferite activităţi naţionale legale, sau subversive. Astfel, David Coman şi Ioan Modroiu, preoţi şi învăţători la vama Buzăului aproape de graniţa din Tabla Buţii, intră-n reţeaua de spionaj a celor 16 intelectuali români din Ţara Bârsei şi, în anul 1915 trimit rapoarte despre întăriturile de la graniţă şi despre efectivele trupelor naghiare deşi cunoşteau riscurile. Descoperită reţeaua de autorităţile maghiare, face ca toţi să fie arestaţi şi deci şi cei 2 : David Coman şi Ioan Modroiu din Vama Buzăului, condamnaţi la spânzurătoare pentru trădare , doar prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar în timpul războiului i-a salvat şi a eliberat armata română din temniţele maghiare.
Deşi spiritul românesc de eliberare de sub stăpânirea străină, era viu faţă de cei câţiva maghiari şi austrieci stabiliţi în zona dintre vameşi şi grăniceri) ca Bordaş, Horvath, Iager, Zerbeş, Rotbecher , localnicii nu au avut o atitudine ostilă, au convieţuit cu ei în armonie, toţi s-au căsătorit cu femei localnice şi s-au integrat firesc în comunitatea locală.
Intarea României în război în anul 1916, va face ca pe fosta zonă de graniţă din apropiere să se desfăşoare ostilităţi.
Atacul armatei române, dat pe valea Buzăului la Siriu, între Regimentul 8 infanterie Buzău şi batalionul 83 Landwer întreg făcut prizonier.
Lupte înverşunate s-au dus şi la Tabla Buţii în august 1916 şi între armata română şi armata germană. După pierderi grele de ambele părţi, armata germană este respinsă, alungată până la intarea în Vama Buzăului la Strâmbu, unde românii obţin o nouă victorie decisivă şi-n următoarele zile alungă armata germană până la Braşov.
Cimitirul din Tabla Buţii
În urma ostilităţiilor românii adună morţii din ambele tabere şi îi îngroapă pe locul bătăliei, pe fosta graniţă, acolo unde s-au jertfit.
Se va face un cimitir al ostaşilor căzuţi eroic în Tabla Buţii, aproape de ruinele cetăţii.
În acest cimitir sunt aşezaţi la odihnă veşnică în pace atât ostaşii români cât şi duşmanii lor. După ce s-au omorât din ordinele păgâne ale potentaţiilor vremii, dorm alături ca nişte creştini adevăraţi, eliberaţi de patimi şi uri.
Cei 166 de eroi români, morţi de gloanţele duşmanilor, ca şi duşmanii morţi au devenit doar morţi fără cetăţenie, naţionalitate, mânaţi de scopuri meschine, sunt cu toţii eroii, de aceea au meritat acelaşi cimitir, unicat, în istorie.
Un merit deosebit în această acţiune l-a avut un mare român, un adevărat slujitor al credinţei creştine preotul Vasilescu din Slon, care umbla cu căruţa pe munte aduna morţii şi-i îngropa creştineşte cu slujbă religioasă, indiferent din ce tabără erau. Preotul Vasilescu a dovedit bunul simţ şi respectul faţă de creaţia divină fără discriminare, fără religie şi naţie.
După terminarea războiului la Tabla Buţii , eroii au parte de preţuirea meritată a supravieţuitorilor şi se amenajează cimitirul îngrădit şi îngrijit de satele vecine. De comun acord organele civile şi militarea au stabilit ca zi de comemorare a jertfei acestor eroi ziua de 6 aug.- Schimbarea la faţă, când localnicii ţin sărbătoare şi se pot urca la Tabla Buţii pe munte pentru pomenirea morţilor, căci la 15/16 august când aceştia au căzut la datorie, ei sunt comemoraţi în localităţile lor, căci în toate comunele submontane sunt monumente ale eroilor locali, căzuţi la datorie în marele război al întregirii.
S-a statornicit o tradiţie de mare trăire patriotică de evocare a faptelor eroice cu ceremonial religios şi militar, la care participă mulţimea de pe ambele laturi ale fostei graniţe.
Această tradiţie lăudabilă s-a ţinut până când a fost interzisă de comunism după 1948. Cimitirul nu a mai fost îngrijit decât sporadic şi în ascuns, căpătând aspectul de uitat şi părăsit pentru o vreme.
Pentru sacrificiul celor de sub glie, localnicii au întreţinut viu focul recunoştinţei şi Cultul Eroilor neamului, încât începând din anul 1985, Primăria comunei CERAŞU ( pe al cărei teritoriu se află cimitirul ), până prin anul 1988 a iniţiat acţiuni pentru refacerea şi îngrijirea cimitirului. S-au rescris crucile şi firidele de marmură de la intrare cu numele celor 166 de eroi, s-a refăcut gardul împrejmuitor şi s-a ridicat la intrare o troiţă. Acestea s-au făcut sub oblăduirea unui om minunat primarul de atunci al Comunei – OGREZEANU ION.
După anul 1990 s-au reluat şi festivităţile de la 6 august cu ceremonial militar, religios şi civil.
Acţiunea este continuată până în prezent. În anul 200, s-a ridicat şi un monument – OBELISC în cimitir, cu numele eroilor căzuţi la datorie.
Festivităţile de la 6 august organizate de Comuna Ceraşu, sunt deosebit de apreciate în zonă, prin amploarea lor şi preţuirea pe care o arată organele civile, militare şi religioase. Pe plaiurile de la Tabla Buţii, se adună mulţime de norod chiar cu o zi înainte stau în corturi şi sub cerul liber, însufleţiţi de o puternică trăire de recunoşţinţă şi mândrie pentru a participa la festivităţi.
Un merit deosebit în aceste acţiuni comemorative ca şi îngrijirea cimitirului, ridicarea monumentului în ultimii ani îl are actualul Primar al Comunei Ceraşu – D-nul Duca Dumitru, un mare român..
Vecinătatea ruinelor cetăţii medievale cu cimitirul eroilor pe aceste plaiuri mioritice nu poate decât să creeze emoţii şi sentimente patriotice trainice, încrezătoare în pacea şi armonia dintre om şi natură şi dintre om şi om, fără graniţe şi îngrădiri naţionale.
Faptele fără pereche în Europa ale românilor ce fără discriminare respectă şi cinstesc morţii în acelaşi cimitir, vorbesc despre istoria lor, trecută de secole când au convieţuit fără conflicte naţionale cu vecinii lor neromânii.
Răsplata istoriei nu a întârziat să apară, deoarece în anul 1918 când autorităţile statului maghiar s-au prăbuşit în toate localităţile din Ţara Bârsei s-au constituit Gărzi Naţionale româneşti pentru a asigura paza şi ordinea. În localitatea vecină cu Buzău Ardelean – Teliu, ungurii au intrat alături de români în Garda Naţională, deci sprijină organele româneşti în realizarea unirii cu România şi nu se tem de venirea unui stat românesc în locul celui austro-ungar.
Convieţuirea de secole între românii şi ungurii din Teliu, este paşnică şi le-a dat ungurilor garanţia şi curajul ca să sprijine acţiunile românilor de constituire a organelor de stat româneşti.
Românii din această zonă de-a lungul veacurilor s-au jertfit ca vrednici păzitori ai trecerii spre Apusul Europei a multor seminţii de agresori ce ţinteau să ajungă în apusul continentului.
Aceşti păstori carpatini au fost paznicii sacrificaţi de istorie la porţile Europei oprind pe toţi nepoftiţii îndestulându-i cu munca lor şi oprindu-i aici cu jertfa lor.
Am prezentat o pagină de istorie cu note specifice istoriei poporului român, care se dovedeşte a fi european prin acţiunile lui încă din mileniul trecut.
Sub „raza soarelui” a stat alături cu foştii duşmani vi sau morţi/Au convieţuit alături ca „ popor lângă popor” cu toate neamurile paşnic, împlinind destinul lor comun european.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu